Îndură-Te de mine,
Mântuitorul meu,
Umblu printre ruine
Și-mi este tot mai greu... .
A fost cândva o vreme
Când vocea Ta-mi spunea:
-Copil drag, nu te teme
Căci sunt de partea ta!
Iar eu mergeam 'nainte
Și-n fața mea cădeau
Cetățile-ntărite:
Toate se năruiau!
Căci Tu erai cu mine,
Și mă purtai mereu
Triumfător, cu Tine,
Prin iureșul cel greu!
Dar azi, fără de vlagă,
Într-un pustiu încins,
Ființa mea se-ntreabă
Cu glasul tot mai stins:
Oare la ce-mi ajută
Să fiu un biet hoinar
Ce nu poate s-ajungă
Nici la oază măcar? ...
Din amintiri apuse
Nu pot primi puteri,
Am întristări nespuse
Și-n trup eu simt dureri! ...
Cetățile-ntărite
Râd toate-acum de mine:
Priviți, luați-aminte,
Omul e în ruine!
Mă-ntreb cu întristare:
Cât va mai fi așa?
Plâng cu lacrimi amare:
Te vei mai îndura? ...
Sau vei închide cerul
Lăsându-mă să pier,
Și îmi voi pierde țelul
Mergând spre-un nicăieri? ... .
Grăbește-Te, Isuse,
să-mi vii în ajutor! ...
Speranțele-mi apuse
S-au stins departe-n zări! ...
Rabuni, fie-Ți milă,
Fiul lui Dumnezeu,
Căci sunt privit cu silă,
Batjocorit mereu! ... .
Oprește-Te la mine,
Ridică-mă de jos
Din propriile-mi ruine,
Samaritean milos... .